Proiecte educaționale

Book-urie la cutie

În perioada noiembrie-decembrie 2021, elevii Școlii Gimnaziale nr. 19 Brașov au participat active în campania BOOK-urie la cutie, care și-a propus să adune daruri pentru copiii din Dăișoara, județul Brașov.

Aceștia nu beneficiază de o bibliotecă locală, astfel că această campanile și-a propus ca la fiecare copil să ajungă o carte, ceva dulce și un produs de igienă atât de necesar. Scop atins și chiar depășit, dată fiind abundența și diversitatea cadourilor pregătite cu mult drag de copii.

Elevii școlii, coordonați de profesorii de învățământ primar și gimnazial, au răspuns cu foarte multă generozitate apelului dnei profesor Alexandra Atănăsoaie, care s-a și ocupat de coordonarea acestei campanii la nivel de școală. Astfel, pungi de cadou și daruri mai mici sau mai mari, mai ușoare sau mai grele, însă toate absolute minunate, s-au adunat în holul central al școlii și au bucurat ochii tuturor care au trecut pe acolo, zile la rând, cât timp s-a desfășurat colectarea. Totul a pornit inițial sub forma unui brad de Crăciun ecologic care apoi a devenit o adevărată pădure de altruism, voluntariat și simț civic.

A fost nevoie de mai multe portbagaje pentru a putea transporta toate aceste daruri minunate, pregătite cu multă atenție și cu mult drag de către copiii noștri care, iată, ne-au oferit una din cele mai frumoase lecții în prag de sărbătoare: aceea că a face bine e molipsitor și că a dărui îl îmbogățește în primul rând pe cel care oferă.

Aceste cadouri oferite din tot sufletul îi vor aștepta cu mare drag sub brad pe copiii din Dăișoara și le vor reda speranța că Moș Crăciun există.

Mulțumiri extraordinare se îndreaptă spre conducătorii și elevii următoarelor clase:


I A (prof. înv. primar Dana Fazakas)
I B (prof. înv. primar Adela Ștefan)
I C (prof. înv. primar Nicoleta Nicu)
II A (prof. înv. primar Cristina Dragoș)
II D (prof. înv. primar Petronela Cristea)
III C (prof. înv. primar Claudia Guguian)
V A (prof. Livia Hagiu)
V B (prof. Daniela Balan)
V C (prof. Raluca Ioniță)
VII A (prof. Daniela Tropcea)
VII C (prof. Carmen-Dora Lapoși)
VIII B (prof. Gabi Paul)
VIII C (prof. Daniel Bobei)

 

  • cadouri_(1)_1639470416
  • cadouri_(2)_1639470416
  • cadouri_(3)_1639470417
  • cadouri_(4)_1639470417
  • cadouri_(5)_1639470417

  

Program

 PROGRAM AUDIENȚE:

 

Director,
prof. ZECHNER ROBERT

Marți, 9.00-11.00
Joi, 15.00-17.00

Director adjunct,
prof. dr. ATĂNĂSOAIE ALEXANDRA

Vineri, 8.00-10.00

 

Revista școlii

revista16

Galerie foto

Galerie foto

Miercuri
07 Octombrie
1993: România a fost primită la Consiliul Europei, în urma solicitării din 21 martie 1990

Contact

Adresă:   Aleea Lăcrămioarelor nr.2
Telefon:   0268 329007
Fax:   0268 329007
Email:   Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.