Proiecte educaționale

ABC-ul emoțiilor

AGENŢIA NAŢIONALĂ ANTIDROG- CENTRUL DE PREVENIRE, EVALUARE ŞI CONSILIERE ANTIDROG BRAŞOV şi ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 19, Braşov implementează, în parteneriat, proiectul naţional ,,ABC-UL EMOŢIILOR”.

Proiectul se adresează elevilor din clasele I şi a II-a şi are ca scop formarea şi consolidarea abilităţilor emoţionale, punând accent pe conştientizarea de sine, abilităţile de comunicare asertivă, gestionarea emoţiilor mai puţin plăcute, abilitatea de a face faţă presiunii grupului şi de adoptare a deciziilor pentru o dezvoltare sănătoasă.

Se bazează pe modelul inteligenţei emoţionale, dezvoltat de psihologul american Daniel Goleman. Inteligenţa emoţională din viaţa adultă îşi are originea în dezvoltarea competenţelor emoţionale şi sociale în perioada preşcolară şi şcolară mică. De asemenea, studiile au arătat că dezvoltarea inteligenţei emoţionale la vârstele mici poate fi un factor de protecţie al consumului de droguri la vârstele mari.

Temele proiectului sunt:
1. Autocunoaştere /valorizare personală („Cine sunt eu?”);
2. Exersarea modalităţilor adecvate de gestionare a emoţiilor negative („Gestionarea emoţiilor negative”);
3. Abilităţi de comunicare asertivă şi de a face faţă presiunii grupului („Cum să spunem NU în situaţii dificile”);
4. Adoptarea deciziilor corecte pentru o dezvoltare sănătoasă („Alegeri responsabile”);
5. Importanţa relaţiilor interpersonale („Lumea mea”).

Activităţile constau în realizarea unor fișe de lucru/sarcini care vizează componentele mai sus menţionate. În urma parcurgerii acestui proiect, copiii vor avea o percepţie despre sine și despre rolul lor în famile mai bine conturată, vor dobândi câteva abilităţi de identificare și control al emoţiilor, abilităţi de comunicare asertivă (refuzul unor situaţii/comportamente nedorite), precum şi informaţii cu privire la efectele dăunătoare ale unor substanţe periculoase (tutun și alcool).

În cadrul activității de autocunoaștere, copilul va fi ghidat să-și descopere diferite calități, însușiri, aptitudini, să se gândească la el din mai multe perspective- perspectiva proprie, a familiei, a învățătoarei, a prietenilor/colegului celui mai bun.

O altă activitate importantă se referă la gestionarea emoțiilor și răspunsurile adaptative în anumite situații emoţionale. Emoţiile fac parte din viața noastră, din procesul nostru de vindecare sau de eliminare a stresului. Rolul lor este de a ne ajuta în reglarea comportamentului social și în interacțiunile cu ceilalţi. Emoțiile trebuie exprimate, însă într-un mod adecvat, cu respect pentru cei din jurul nostru. Furia, dezamăgirea, îngrijorarea sunt răspunsuri adaptative la stresul şi frustrarea creată de stimulii externi.

Este important să ne amintim că furia nu este același lucru cu agresivitatea. Furia este o emoție în timp ce agresivitatea este un comportament. Furia este un status emoțional temporar cauzat de frustrare, agresiunea este frecvent o încercare de a răni o persoană sau de a distruge lucruri. Este extrem de important să explicați copilului că furia este normală, dar agresiunea nu este. În cadrul acestui proiect copiii vor învăța modalități alternative de exprimare a furiei- țipăt în pernă, alergat, plâns, lovitul pernei.

Activitatea despre alegeri responsabile cuprinde informații despre cum fumatul pasiv și consumul de alcool afectează sănătatea, despre alegerile şi obiceiurile care le pot afecta copiilor dezvoltarea fizică şi mai târziu, comportamentul.
Nu uitaţi că orice copil este asemenea unei plante care se îngrijeşte cu mare atenţie pentru a se dezvolta şi creşte sănătos. Acest lucru se face printr-o comunicare pozitivă, timp de calitate oferit copilului, atribuirea de responsabilităţi în concordanţă cu vârsta lui, implicarea în activităţi de dezvoltare personală, timp pentru joacă şi interacţiune cu cei de vârsta lui.

Program

 PROGRAM AUDIENȚE:

Director,
prof. ȘTIUCĂ-LEFCENCU ADRIANA

Luni:  15.00-17.00

Miercuri:  8.00-10.00

Director adjunct,
prof. POPA MARILENA

Marți:  15.00-16.00

Vineri:  10.00-11.00

Revista școlii

revista16

Galerie foto

Galerie foto

Joi
18 Aprilie
Ziua Internațională a Monumentelor și Siturilor

Contact

Adresă:   Aleea Lăcrămioarelor nr.2
Telefon:   0268 329007
Fax:   0268 329007
Email:   Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

 

Program secretariat cu publicul:

Marți: 10-15

Joi: 10-15