Proiectul Să ne descoperim împreună!- proiect județean, pornește de la prevederile incluse în Declaraţia drepturilor persoanelor cu dizabilităţi, care menţionează că "persoanele/elevii cu diferite tipuri de deficienţe au aceleaşi drepturi fundamentale ca şi ceilalţi cetăţeni de aceeaşi vârstă, fără discriminare pe motive de sex, limbă vorbită, religie, opinii politice, origine naţională sau socială, stare financiară sau orice altă caracteristică a persoanei în cauză sau a familiei sale".
Totodată, dorim să punem accent pe importanța educației și valorilor morale și culturale ale spațiului în care trăim, pe redefinirea atitudinii față de semenii noștri; să oferim elevilor posibilitatea de a-și descoperi și reprezenta valorile comune și de a-și susține drepturile specifice lor în variante cât mai creative (desene, colaje, alte modalități) . De la prima ediție oferim elevilor șansa de a-și completa cunoștințele și de a dezvolta și consolida abilități sociale și practice.Pornit din convingerea că toti copiii au dreptul firesc de a aparţine societăţii, au astfel șansa de a-și aduce contribuția prin creațiile lor. De asemenea, avem în vedere popularizarea materialelor realizate de elevi pentru a facilita realizarea unor colaborări cu alte unități școlare din județul nostru(școli de masă sau centre școlare de incluziune).Proiectul își propune atât creșterea nivelului de conștientizare a drepturilor pe care le au elevii cu CES cât și a gradului de toleranță a celorlalți elevi față de aceștia. Ne dorim ca proiectul să contribuie la atragerea efectivă a elevilor în organizarea unor activităţi cu caracter extracurricular, diversificarea acestor activităţi şi mărirea numărului lor în viitor, dar și la dezvoltarea cooperării şi colaborării între cadrele didactice din unităţi de învăţământ diferite. Prin activitățile noastre ne propunem sa arătăm ca nouă, dascălior si elevilor ne pasă și ne asumăm responsabilitatea pentru viitorul copiilor noștri ca membrii ai comunitătii, sperând să obținem în acest fel și implicarea diverselor instituții locale. Organizarea activităților proiectuluiSă ne descoperim împreună! oferă posibilitatea de a facilita şi întări învăţarea, a practica şi exersa acele comportamente sociale dezirabile, favorabile dezvoltării personalităţii și inserţiei socio-profesionale reuşite.
PROGRAM AUDIENȚE:
Director,
prof. ZECHNER ROBERT
Marți, 9.00-11.00
Joi, 15.00-17.00
Director adjunct,
prof. dr. ATĂNĂSOAIE ALEXANDRA
Vineri, 8.00-10.00
| Adresă: | Aleea Lăcrămioarelor nr.2 | |
| Telefon: | 0268 329007 | |
| Fax: | 0268 329007 | |
| Email: | Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. |