Din martie 2018 Școala Gimnazială Nr. 19 Brașov a început derularea unui proiect international eTwinning împreună cu Şcoala Primară Slaveikov (Bulgaria).
În școala noastră se desfășoară, la fiecare clasă, ore de educație sanitară stomatologică, de către dr. Diana Orsa și as. med. Hajnal Gyorfi.
Această acțiune s-a derulat în cadrul Proiectului interșcolar ,,Punți de prietenie,,. stabilit între Școala Gimnazială Nr.19 (jud. Brașov) și Școala Gimnazială Bazna / Structura Boian (jud.Sibiu). Coordonatorii proiectului au fost: prof. Antonescu Oana și prof. Guguian Claudia.
Scopul proiectului:
Informarea şi sensibilizarea unui număr cât mai mare de elevi cu privire la problematica Hiv/Sida, a violenţei în şcoală şi în familie a delincvenţei juvenile şi a efectelor negative ale consumului de droguri.
Programul a fost implementat de Poliţia Română în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi s-a implementat cu scopul de a informa elevii claselor I asupra potenţialelor pericole specifice vârstei lor şi de a le furniza soluţii pentru gestionarea acestora.
Proiectul Să ne descoperim împreună!- proiect județean, pornește de la prevederile incluse în Declaraţia drepturilor persoanelor cu dizabilităţi, care menţionează că "persoanele/elevii cu diferite tipuri de deficienţe au aceleaşi drepturi fundamentale ca şi ceilalţi cetăţeni de aceeaşi vârstă, fără discriminare pe motive de sex, limbă vorbită, religie, opinii politice, origine naţională sau socială, stare financiară sau orice altă caracteristică a persoanei în cauză sau a familiei sale".
PROGRAM AUDIENȚE:
Director,
prof. ZECHNER ROBERT
Marți, 9.00-11.00
Joi, 15.00-17.00
Director adjunct,
prof. dr. ATĂNĂSOAIE ALEXANDRA
Vineri, 8.00-10.00
| Adresă: | Aleea Lăcrămioarelor nr.2 | |
| Telefon: | 0268 329007 | |
| Fax: | 0268 329007 | |
| Email: | Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. |