Proiecte educaționale

Sportul în școli

Clubul Corona Brașov a lansat sâmbătă, 2 martie 2019, la Școala Gimnazială nr. 19 proiectul SPORTUL ÎN ȘCOLI, susținut de Primărie și Consiliul local, în parteneriat cu ISJ Brașov.

Au participat peste 100 de elevi și parinți ai școlii noastre, din clasele primare, care au făcut sport sub îndrumarea unor antrenori de la secțiile de handbal, hochei, patinaj, schi, fotbal, scrimă, înot și polo pe apă și alături de cei trei profesori de educație fizică ai școlii. Scopul proiectului este de a atrage cât mai mulți copii către sport, activitate care contribuie la buna condiție fizică și o sănătate mai bună a copiilor.

O activitate educativă și extrem de placută și benefică elevilor, care se va repeta în data de 9 martie!

SPORTUL ÎNSEAMNĂ SĂNĂTATE!

 SPORT, DISTRACȚIE ȘI MULȚI COPII!

 

Corona Braşov lansează proiectul „Sportul în şcoli”

Clubul Corona Braşov lansează sâmbătă, la Şcoala Gimnazială nr 19 din Braşov, proiectul „Sportul în scoli”, susţinut de Primăria Braşov şi Consiliul Local Braşov, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean.

Corona Brașov vine în întâmpinarea elevilor cu o alternativă de petrecere a timpului liber sub îndrumarea unor antrenori de la secțiile de handbal, hochei, patinaj, schi, fotbal, scrimă, înot și polo pe apă.

De asemenea, prin acest proiect, elevii vor avea acces la infrastructura sportivă școlară şi în afara orelor de curs. Scopul inițiativei este de a atrage cât mai mulți copii către sport, activitate care contribuie la buna condiție fizică și o sănătate mai buna a elevilor, ajutând tinerii să facă și să înțeleagă mai bine activitatea fizică, cu repercursiuni pozitive pentru întreaga lor viață.

Într-o conferinţă de presă care a avut loc la Primăria Municipiului Braşov, primarul George Scripcaru a declarat că este încântat să vadă astfel de iniţiative care încurajează un stil de viaţă sănătos.

Antrenorii specializați de la Corona Braşov vor susţine ore gratuite de sport, în fiecare zi de sâmbătă din lună, în baza unui program stabilit de comun acord cu fiecare instituție de învățământ în parte, pentru elevii de la clasa 0 până la clasa a IV-a.

Prima şcoală care beneficiază de acest program este şcoala gimnazială nr 19, acolo unde antrenorii Coronei se vor afla între orele 10.30 – 12.30. După aceasta, oficialii Coronei şi-au propus să se îndrepte către şcolile 27, 11 şi 2, urmând ca până la finalul anului şcolar, Corona să se afle în curtea şcolii din toate cartierele Braşovului.

Consiliul Local Brașov a aprobat în ședința ordinară din 15 noiembrie 2018, proiectul „Sportul în şcoli”, propus de clubul Corona Braşov.

Articol preluat din newsbv.ro

 

  • img-20190304-wa0000
  • img-20190304-wa0001
  • img-20190304-wa0002
  • img-20190304-wa0003
  • img-20190304-wa0004
  • img-20190304-wa0005
  • img-20190304-wa0006
  • img-20190304-wa0007
  • img-20190304-wa0008
  • img-20190304-wa0009
  • img-20190304-wa0010
  • img-20190304-wa0011
  • img-20190304-wa0012
  • img-20190304-wa0013
  • img-20190304-wa0014
  • img-20190304-wa0015
  • img-20190304-wa0016
  • img-20190304-wa0017

 

 

 

 

 

Program

 

PROGRAM AUDIENȚE:

Director,
prof. CLAUDIA MIHAELA SAVU

Luni - orele 12.00-14.00

Director adjunct,
prof. LIVIA HAGIU 

Joi - orele 14.00-16.00

Revista școlii

revista scolii

Galerie foto

Galerie foto

Duminică
22 Septembrie
Mali : Ziua națională - Proclamarea independenței (1960)

Contact

Adresă:   Aleea Lăcrămioarelor nr.2
Telefon:   0268 329007
Fax:   0268 329007
Email:   Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.