Proiecte educaționale

Siguranța elevilor în mediul online

                Teme de acest gen se mai dezbătuseră la clase. Ni s-a oferit oportunitatea de a desfășura o campanie realizată de elevi în școală în acest sens, precum și înscrierea într-o competiție națională. Am acceptat această provocare deoarece la fel cum suntem preocupați de siguranța elevilor în viața reală, suntem preocupați și de siguranța lor în mediul online.

                Deși termenele pentru competiție sunt cam strânse, mai ales într-o școala cu un efectiv mare de elevi, cum este școala noastră, am ales să acționăm.
Am început cu selecția celor șapte elevi din clasa a III-a B. Din cele 5 teme oferite în cadrul competiției „ Eroii Internetului, echipa noastră a ales tema „Fii amabil”. Numele echipei este „Internauții amabili”. Odată ce am pornit pe acest drum, a trebuit să ne asumăm niște responsabilități: doamna învățătoare ne-a sugerat cam ce ar trebui sa facem , apoi am stabilit cele 7 responsabilități.

                Pentru posturile de lider, promoter și purtător de cuvânt am votat și am ales după cum urmează:

                Lider am ales-o pe Alexa Buleu. Avem încredere că își respectă angajamentele luate, se pricepe să ne susțină la nevoie și unde are nevoie cineva de ajutor, hop, apare ea. Are răbdare să asculte și să găsească soluții, iar dacă ceva este greșit știe să ne-o spună în așa fel încât nu te poți supăra pe ea chiar dacă nu îți convine situația.

                Promoter l-am ales pe Ștefan Tănase deoarece este foarte prietenos, cunoaște destul de mulți elevi din alte clase, știe să vorbească și să își susțină ideile și chiar are multe idei despre cum să facem cât mai mulți copii să ni se alăture și să fie informați.

                Pentru purtătorul de cuvânt chiar ne-am distrat cu jocurile de rol pe care le-a organizat doamna. A câștigat Andrei Roșca.

                Bibliotecarul am zis să fie colega noastră, Marina Badea, deoarece și în perioada în care aveam ore online ea găsea cel mai repede informațiile cerute. După ce se documenta, urma să ne spună și nouă ceea ce aflase interesant.

                Pe colegul meu, Vlad Bălan, l-am ales să fie fotograf și consultant de imagine, deoarece el are și telefon bun, se și pricepe să facă poze bune și să le descarce, deci nu avea nevoie de ajutor din partea altora la acest capitol. El urma să aprobe și materialele video sau să vină cu sugestii ca să le îmbunătățim.

                Strategul grupului? Clar, colega noastră Irimescu Ingrid. A zis că o să se informeze despre cum se desfășoară o campanie și o să ne ghideze.

                Responsabilă cu partea artistică, cu panoul pe care urma să îl realizăm, cu alegerea materialelor vizuale am numit-o pe Marina Badea.

                Eu, Vlad Cristolovean, am vrut să fiu corector și redactor, deoarece îmi place mult să scriu, să citesc și chiar să corectez. Colegii mei îmi vor trimite textele scrise de mână, iar eu le voi redacta pe PC.
                Chiar dacă am stabilit că acestea sunt responsabilitățile noastre, vom fi o adevărată echipă și vom contribui toți la fiecare parte a proiectului. Fiecare dintre noi vom fi și promoteri și bibliotecari, deci vom merge pe idea că „Unde-s mulți puterea crește” și rezultatele sunt mai bune.

                Pe doamna învățătoare am numit-o responsabilă cu evaluarea…că, deh, tot îi place ei să ne evalueze. Dumneai va măsura dacă am reușit să ne atingem obiectivele stabilite și ne va îndruma dacă lucrurile nu merg chiar atât de bine pe cât sperăm noi. Tot dumneaei îi vom spune dacă mai observăm la colegii noștri sau la prietenii din școală postări ciudate, comportamente neadecvate, sau dacă observăm schimbări în bine, și bineînțeles că avem toată încrederea că vor fi schimbări în bine. 

                După ce ne-am stabilit responsabilitățile, a urmat stabilirea scopului și a obiectivelor.

Scopul era destul de clar:

  • să atragem cât mai multe doamne învățătoare, profesori și elevi în campania noastră, iar doamna învățătoare vorbise deja cu mai multe colege care au și participat la curs.
  • să atragem cât mai mulți elevi la activitățile noastre, căci siguranța online e importantă pentru fiecare în parte și ne împărțisem deja temele. (era ca un concurs între noi).
  • să ajutăm elevii școlii să înțeleagă cât de importantă este protecția datelor și gândirea critică în mediul online
  • să urmărim schimbarea comportamentului în mediul online până la sfârsitul anului școlar

Obiective pe termen scurt:

  • să realizăm cât mai multe materiale vizuale și auditive ce vor fi amplasate în locurile prin care trec toți elevii școlii
  • să realizăm flyere pentru cadrele didactice și elevii din clasele la care vom putea intra

fiecare membru al echipei să își stabilească o strategie pentru momentul în care va discuta cu colegii din celelalte clase

  • să concepem diplome pentru fiecare clasă și să realizăm cât mai mulți internauți pe care să îi oferim drept premii elevilor atenți și pricepuți
  • să concepem mesaje scurte, clare , relevante pentru elevi, părinți, cadre didactice

                După ce ne-am stabilit planul am trecut la lucru. A fost ceva de muncă, încă din vacantă Primul pas a fost să ne interesăm ce rețele sociale folosesc prietenii noștri ca să le arătăm cum se fac anumite lucruri pe rețelele de care erau interesați majoritatea. Ne-am întâlnit din nou pe platformă ca să confruntăm informațiile aflate de fiecare dintre noi, apoi am învățat cum să asamblăm personajele din lumea Interland pentru prietenii noștri. Fiecare dintre noi am făcut flyerele , diplomele, texte, postere pe care să le punem în școală sau pe panou. Am colaborat bine, mai ales că echipa era formată din colegi ce ne înțelegeam foarte bine.

                Când am început școala a început și aventura adevărată.

                Ne-am dus prima dată la Doamna Director și i-am cerut voie sa punem materialele video, audio și să ne desfășurăm activitățile conform planului. Știa de „Eroii Internetului”, participase și dumneaei la curs și chiar s-a bucurat de inițiativa noastră și ne-a lăudat. Ne-a spus că nu numai că ne permite să desfășurăm această campanie, dar ne va sprijini cu orice avem nevoie.

                Purtătorul nostru de cuvănt era cam emoționat de ideea discuției cu Doamna Director, dar ce radios s-a întors de acolo nu vă pot spune. Pimul pas a fost un succes. Apoi am lipit câte un afiș la fiecare intrare a elevilor pe etaje. În acest fel puteam fi siguri că într-un fel sau altul toți elevii știu de noi și de intențiile noastre.

                Am discutat cu prietenii de prin alte clase și am împărțit flyerele. Apoi ne-am simțit profesori, când am fost primiți la clasele lor de către doamnele învățătoare.

                A fost o experiență minunată. Unii copii știau câte ceva din ceea ce le spuneam, alții, nu, dar au participat cu interes. Cei care au răspuns cel mai corect la sfârșit au primit câte un erou Interland și diplomă. Deși exersasem întâi la noi la clasă, tot mai apăreau lucruri ce puteau fi corectate sau îmbunătățite. Deoarece pânăacum am avut succes, sigur vom încerca să intrăm și la clasele la care încă nu am reușit.

                Sperăm că atunci când vom încheia această campanie, toți elevii școlii noastre vor fi niște elevi informați care vor naviga în siguranță pe internet.

Vlad Cristolovean

Clasa a III-a B

 

  

 

 

 

Program

 

PROGRAM AUDIENȚE:

Director,
prof. ȘTIUCĂ-LEFCENCU ADRIANA

Luni - orele 11.00-13.00

Director adjunct,
prof. POPA MARILENA

Joi - orele 14.00-15.00

Revista școlii

revista13

Galerie foto

Galerie foto

Duminică
05 Decembrie
Ziua Mondială a Solului

Contact

Adresă:   Aleea Lăcrămioarelor nr.2
Telefon:   0268 329007
Fax:   0268 329007
Email:   Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.